Legea impozitului pe venit reglementează modul în care statul colectează o parte din veniturile obținute de persoanele fizice, în funcție de sursa acestora. Este una dintre cele mai importante componente ale sistemului fiscal românesc, pentru că stabilește clar cine datorează impozit, ce tipuri de venituri sunt impozabile, cum se calculează sumele datorate și în ce termene trebuie plătite. Toate persoanele fizice care obțin venituri: fie din salarii, fie din activități independente, chirii, investiții sau alte surse, sunt vizate de această lege.
Prin reglementările sale, legea oferă un cadru general care asigură echitate fiscală și previzibilitate. Deși pare un subiect tehnic, impozitul pe venit ne privește pe toți, pentru că influențează veniturile nete lunare și obligațiile față de bugetul de stat. În același timp, legea include deduceri, scutiri și reguli speciale pentru anumite categorii de contribuabili.
Cine datorează impozit pe venit
Legea impozitului pe venit se aplică persoanelor fizice rezidente în România, dar și celor nerezidente care obțin venituri din surse aflate pe teritoriul țării.
Persoanele rezidente datorează impozit pentru toate veniturile, inclusiv cele din străinătate. În schimb, nerezidenții plătesc impozit doar pentru veniturile obținute în România. Această diferență de tratament fiscal este esențială pentru a evita dubla impunere și pentru a respecta convențiile internaționale la care România este parte.
Cine intră în categoria celor obligați la plata impozitului:
- angajații cu contract de muncă;
- persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale sau familiale;
- profesiile liberale (avocați, medici, contabili etc.);
- persoanele care obțin venituri din chirii, dividende sau dobânzi;
- persoanele care vând bunuri sau active și obțin profit.
Angajații au impozitul reținut și virat automat de angajator. Pentru ceilalți contribuabili, obligația de a calcula, declara și plăti impozitul revine direct persoanei fizice.
Ce venituri sunt impozabile
Legea clasifică veniturile în mai multe categorii. Fiecare categorie are reguli specifice de calcul, deduceri și termene.
Principalele tipuri de venituri impozabile
- Venituri din salarii: provenite din contracte de muncă, convenții civile sau alte forme de angajare.
- Venituri din activități independente: obținute de PFA, întreprinderi individuale, liber profesioniști.
- Venituri din drepturi de autor și proprietate intelectuală.
- Venituri din chirii și arende.
- Venituri din investiții: dividende, dobânzi, câștiguri din tranzacționarea titlurilor de valoare.
- Venituri din pensii: doar partea care depășește un anumit plafon.
- Alte venituri: jocuri de noroc, premii, transferul proprietăților imobiliare etc.
Există și venituri neimpozabile, cum ar fi: alocațiile pentru copii, bursele, ajutoarele sociale, despăgubirile sau donațiile.
Această diferențiere este importantă, deoarece impozitul nu se aplică oricărei sume încasate, ci doar acelor venituri considerate impozabile prin lege.
Cum se calculează impozitul pe venit
Pentru majoritatea tipurilor de venituri, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote unice de 10% asupra bazei impozabile. Aceasta se determină diferit, în funcție de natura venitului.
Exemple de calcul:
- Salarii: impozitul se aplică asupra venitului brut, după scăderea contribuțiilor sociale (CAS, CASS) și a eventualei deduceri personale.
- Activități independente: impozitul se aplică asupra venitului net, adică venitul brut minus cheltuielile deductibile.
- Venituri din chirii: impozitul se aplică la venitul net, obținut prin scăderea unei cote forfetare de cheltuieli.
- Dividende: impozitul de 8% se reține la sursă, de către entitatea care plătește dividendele.
Deduceri și scutiri
Legea permite deduceri pentru anumite cheltuieli:
- contribuții la fonduri de pensii facultative;
- prime de asigurare de sănătate private;
- deduceri personale pentru angajați cu venituri sub un anumit prag;
- deduceri suplimentare pentru persoanele care au copii în întreținere.
Scopul acestor deduceri este de a sprijini economisirea și de a reduce sarcina fiscală pentru veniturile mici și medii.
Declarații și termene de plată
Persoanele care obțin venituri din alte surse decât salariile trebuie să completeze Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale.
Aceasta se depune, de regulă, până la 25 mai a anului următor celui în care s-au realizat veniturile. În același termen se achită și impozitul datorat.
Pentru veniturile din salarii, impozitul este reținut lunar de angajator și nu mai necesită declarare separată. În schimb, pentru PFA, chirii, drepturi de autor sau alte activități, contribuabilul este cel care trebuie să calculeze și să plătească impozitul.
Pași practici:
- Se adună toate veniturile impozabile realizate în anul fiscal.
- Se determină baza impozabilă, prin scăderea cheltuielilor deductibile și a contribuțiilor.
- Se aplică cota de 10%.
- Se completează Declarația Unică online, prin Spațiul Privat Virtual (SPV).
- Se efectuează plata până la termenul legal.
Depunerea online este încurajată, pentru că economisește timp și oferă confirmare imediată de înregistrare.
Contribuții sociale și relația lor cu impozitul pe venit
Pe lângă impozitul pe venit, legea stabilește și contribuțiile obligatorii la sistemele sociale:
- CAS (Contribuția de Asigurări Sociale): destinată pensiilor.
- CASS (Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate): pentru sistemul public de sănătate.
Acestea se calculează separat de impozitul pe venit, dar sunt legate de acesta. Pentru PFA sau alte activități independente, contribuțiile se datorează doar dacă venitul net anual depășește un anumit plafon (de obicei, echivalentul a 12 salarii minime brute).
Angajații nu trebuie să le calculeze, pentru că angajatorul le reține automat.
Rezidența fiscală și impozitarea veniturilor din străinătate
Un aspect esențial al legii este rezidența fiscală. Persoanele fizice rezidente în România datorează impozit pentru veniturile obținute atât în țară, cât și în afara ei.
Dacă o persoană română lucrează temporar în alt stat, trebuie să verifice dacă există convenție de evitare a dublei impuneri între România și acel stat. Aceste convenții stabilesc în ce țară se plătește impozitul și cum se evită impozitarea dublă a aceluiași venit.
Cei care pleacă din România pentru o perioadă mai lungă de 183 de zile trebuie să notifice autoritățile fiscale și să completeze un chestionar privind rezidența fiscală. În funcție de rezultat, pot rămâne rezidenți fiscali în România sau pot fi considerați rezidenți ai altui stat.
Modificări și tendințe legislative
Sistemul fiscal se află într-o continuă adaptare, iar impozitul pe venit nu face excepție. De-a lungul ultimilor ani, au fost introduse schimbări în ceea ce privește:
- plafonul pentru contribuțiile obligatorii;
- deducerile personale;
- cota redusă pentru dividende;
- termenele și modalitățile de declarare online.
Autoritățile fiscale urmăresc simplificarea procedurilor și digitalizarea completă a sistemului de raportare. În același timp, există discuții privind o eventuală revizuire a cotei unice și introducerea unui sistem progresiv, însă, în prezent, cota unică de 10% rămâne în vigoare.
Pentru contribuabili, este important să rămână informați și să consulte periodic site-ul ANAF sau un specialist contabil, pentru a verifica dacă au apărut modificări relevante.
Recomandări practice pentru contribuabili
Pentru a gestiona corect obligațiile legale, este util să urmezi câteva principii simple:
- Păstrează toate documentele justificative pentru veniturile și cheltuielile realizate.
- Calculează din timp impozitul estimat, pentru a evita surprize la plată.
- Nu amâna depunerea Declarației Unice: sistemul online este simplu și sigur.
- Informează-te anual despre modificările legislative care pot influența cota sau baza de calcul.
- Alege sistemul de impunere (normă de venit sau sistem real) în funcție de activitate, nu după comoditate.
- Colaborează cu un contabil sau consultant fiscal dacă ai venituri din mai multe surse.
Aceste măsuri nu doar te ajută să eviți penalitățile, ci și să optimizezi legal sarcina fiscală.
Legea impozitului pe venit reprezintă fundamentul fiscal al relației dintre contribuabil și stat. Ea stabilește cine plătește, cât datorează și cum se calculează impozitul, oferind în același timp deduceri și reguli speciale care susțin echitatea sistemului.
Impozitul de 10% este ușor de aplicat, dar fiecare categorie de venit are particularități proprii, iar înțelegerea lor este esențială pentru o administrare corectă a obligațiilor fiscale.
Prin informare constantă, respectarea termenelor și folosirea instrumentelor digitale, fiecare contribuabil poate gestiona simplu și eficient plata impozitului pe venit. Este o responsabilitate civică, dar și o modalitate de a contribui transparent la funcționarea statului și la finanțarea serviciilor publice.
